Skip to main content
Noutăți

Ședința Senatului ULIM, aprilie 2019

La data de 24 aprilie curent, s-a desfășurat Ședința Ordinară a Senatului ULIM. Pe agenda ședinței au fost incluse câteva subiecte de primă importanță:

– Studiul inserţiei absolvenţilor ULIM în câmpul muncii (raportor conf. univ. dr. Svetlana Rusnac, decanul Facultății Științe Sociale și ale Educației)

– Evaluarea activității Școlilor Doctorale (raportori: conf. univ. dr. Elena Robu, directorul Școlii Doctorale în Științe Economice, Sociale și Tehnologii Informaționale; conf. univ. dr. Ludmila Coadă, directorul Școlii Doctorale în Științe Umaniste, Politice și ale Comunicării; prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale)

– Studiile la distanță: realizări și perspective (lect. univ. Alexandru Bostan)

Proiectele de hotărâre incluse în rapoartele de activitate au fost aprobate unanim de către membrii Senatului ULIM, fiind analizate soluții de eficientizare a activităților educaționale și de cercetare științifică. De asemenea, în cadrul ședinței, conf. univ. dr. Alexandru Cauia, prorector pentru Strategie Academică și Programe de Studii a decernat o Diplomă de Merit studentei Svetlana Lambova de la anul I, ciclul II masterat, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, pentru reușită academică înaltă și contribuție la promovarea valorilor ULIM.

 Serviciul de Presă, ULIM

Leave a Reply