Skip to main content

La 30 septembrie 2021, Facultatea de Litere ULIM a celebrat Ziua Internațională a Traducătorului printr-un Program complex dedicat activității profesionale și evenimentelor culturale de promovare a acestora. În anul de referință au fost organizare:

  • Concursul de traduceri, supranumit Competiția Traducătorului, ediția 2021;
  • Lansare cărții de proză scurtă „Moi, j’ai tué Hitler” cu invitații de onoare – autorul Dumitru Crudu, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, și traducătorul Benoît Vitse, directorul Institutului Cultural Francez din Iași;
  • Simpozionul științific studențesc „Traducere și educație, formare și profesionalizare”.

1. Competiția traducătorilor, 29 septembrie 2021

Tradiționala Competiție a Traducătorilor, organizată anual de Facultatea de Litere ULIM, s-a desfășurat pe data de 29 septembrie 2021. În anul curent, manifestarea este la cea de-a 23-a ediție în cadrul instituțional și celebrează cea de-a 76-a aniversare de la fondarea Organizației Internaționale a Traducerilor. Studenții din anul terminal ai Facultății de Litere au realizat traduceri scrise (din limba maternă în limba străină și vice-versa) în conformitate cu cerințele prestabilite ale concursului. În primul tur al competiției, 30 de studenți au înregistrat rezultate importante, iar în turul doi, opt studenți au ieșit învingători.

Felicitări tuturor participanților! Să perseverați zilnic pentru a obține rezultate frumoase!

Consiliul Facultății de Litere aduce călduroase felicitări câștigătorilor

COMPETIȚIEI TRADUCĂTORILOR, ediția 2021

Locul I

Tăbîrța Olga, grupa 191E

Braniști Maria, grupa 193E

Locul II

Cebotari Maria, grupa 191E

Frumusachi Nina, grupa 193E

Locul III

Josan Iulia, grupa 191E

Blanovschi Valentina, grupa 191E

Paniș Maxim, grupa 193E

Șahverdean Adelina, grupa 193E

„ITD 2021: United in translation” este tema Zilei Internaţionale a Traducătorilor, potrivit www.fit-ift.org. Celebrată sub egida UNESCO, această zi a fost decretată în 1991 de Federaţia Internaţională a Traducătorilor (FIT-Fédération Internationale des Traducteurs/International Federation of Translators).

Ziua internațională a Traducătorilor a fost sărbătorită pentru prima dată în 2017, în cadrul sistemului ONU. În același an, la 24 mai, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 71/288 privind rolul specialiștilor lingviști în apropierea și conectarea naţiunilor în vederea asigurării păcii mondiale, înțelegerii între popoare şi dezvoltării armonioase a statelor lumii. Scopul principal este de a aduce un omagiu activității importante a traducătorilor și misiunii esențiale pe care o joacă traducerile în apropierea naţiunilor, facilitarea dialogului intercultural și consolidarea securităţii internaționale.

De ce 30 septembrie?

Potrivit legendei, la 30 septembrie 420 d.Hr., se stingea din viaţă la Bethleem patronul traducătorilor Sfântul Ieronim. Preot din regiunea de Nord-Est a Italiei, Sfântul Ieronim este cunoscut pentru traducerile latine a mai multor texte din Noul Testament pe baza manuscriselor grecești și pentru traducerea Evangheliei din ebraică în greacă.

2. Lansarea cărții de proză scurtă „Moi, j’ai tué Hitler” (L’Harmattan, Paris) de Dumitru Crudu în cadrul programului dedicat Zilei Internaționale a Traducătorului la ULIM, 30 septembrie 2021

Lansarea cărții de proză scurtă „Moi, j’ai tué Hitler” de Dumitru Crudu – apărută în limba franceză la Editura l’Harmattan din Paris în traducerea lui Benoît Vitse, directorul Institutului Cultural Francez din Iași – a avut loc la ULIM în cadrul programului dedicat Zilei Internaționale a Traducătorului.

Prorectorul Proiecte ULIM Elena Prus, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România, a subliniat în cadrul discuțiilor actualitatea subiectelor tratate în carte: „Poveștile lui Dumitru Crudu ne redau toată agitația vieții de astăzi, într-un limbaj bogat și gustos, cu verva și umorul pe care le împărtășim între zâmbet și emoție profundă”.

Directorul Institutului Cultural Francez din Iași Benoît Vitse le-a atras atenția traducătorilor în devenire asupra responsabilității pe care și-o asumă fiecare în meseria de traducător. „Să traduci este o artă, nu este vorba doar despre o schimbare a unui cuvânt dintr-o limbă în alta”, a declarat  traducătorul Benoît Vitse.

  • Organizator: Facultatea de Litere și Centrul de Reușită Universitară (CRU), Universitatea Liberă Internațională din Moldova
  • Parteneri: Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Litere, Universitatea Liberă Internațională din Moldova în parteneriat cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) ULIM, Departamentul Informațional Biblioteconomic DIB ULIM, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
  • Data și ora: 30 septembrie 2021, ora 13.00, offline.
  • Locația: Chișinău , Strada Vlaicu Pârcălab 52, etaj 4, Sala de Lectură „Filologie Romano-germanică”, nr. 3.
  • Moderator
    • Carolina Dodu-Savca, dr., conf.univ., decan Facultatea de Litere ULIM
  • Cuvânt de deschidere
    • Elena Prus, dr.hab., prof.univ., Prorector Proiecte ULIM, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România
    • Larisa Patlis, director Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM
  • Invitați de onoare
    • Dumitru Crudu, autor, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova
    • Benoit Vitse, traducător, directorul Institutului Cultural Francez din Iași

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul ediției a IV-a a Programului Național LecturaCentral, Campania Națională 25 scriitori/cercetători / 25 întâlniri / 25 000 impact

3. Mini-simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Traducătorului: „Traducere și educație, formare și profesionalizare”, 30 septembrie 2021

La 30 septembrie 2021 a fost organizat mini-simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Traducătorului cu genericul: „Traducere și educație, formare și profesionalizare”. Programul simpozionului a comportat discursuri și comunicări tematice, prezentate de cadrele didactice ale facultății și studenții din anul terminal. Dintre acestea menționăm următoarele:

  1. Olga PASCARI , lector univ, dr. Stumbling Block to Idiom Translation 
  2. Vera ROIBU, gr. I-TI-193-12-3, Consecutive Interpretation: Basic Principles
  3. Olga TĂBÎRȚA, gr. I-TI-191-11-3, Literacy in Simultaneous Translation: Trilingual Study 
  4. Valeria VOLOȘCIUC, gr. I-TI-193-12-3, Challenges of Literary Translation
  5. Elena ERNU, gr. I-TI-191-11-3, Handling Challenges in Written Translation: Korean- English Comparative Approach
  6. Iulia JOSAN, gr. I-TI-191-11-3, Linguistic and Cultural Interference in Translation Gaffes
  7. Daria CARUȚA, gr. I-TI-195-11-3, Schwierigkeiten der Übersetzungen von Zusammendesetzten Wörten 
  8. Cristina IOSIF, gr. I-TI-194-11-3, Les aspects traductologiques dans le dialogue interculturel 

COMITETULUI DE ORGANIZARE al Facultății

Coordonator: C.Dodu-Savca, conf.univ., dr.

MEMBRII COMITETULUI DE ORGANIZARE al Facultății

I.Stoianova, conf.univ., dr., T.Podoliuc, conf.univ., dr., I.Colenciuc, asistent universitar, master, O.Pascari, asistent universitar, master, drd.

Leave a Reply