În baza colaborării cu Ambasada Republicii Federale Germania la Chișinău, la 17 septembrie curent, la ULIM s-a aflat în vizită delegația germană condusă de Manfred Grund,  membru al Bundestagului german, însoțit de dr. prof. Urs Matthias Zachmann de la Universitatea Liberă din Berlin și Wolfgang Müller, înalt funcționar din cadrul Bundestagului german. 

Membrii delegației au susținut o lecție publică cu caracter informativ privind  programul „Bursa Parlamentară Internațională 2020” a Bundestagului german, orientat către absolvenții instituțiilor superioare de învățământ din Republica Moldova, care posedă limba germană.

Înalții oaspeți au realizat o prezentare a programului care se va desfășura în perioada 1 martie-31 iulie 2020, au relatat despre procedura de aplicare și criteriile de eligibilitate pentru potențialii bursieri. A fost menționat și faptul că  tinerii care vor întruni toate condițiile, vor avea ocazia să activeze în biroul unui deputat german, vor cunoaște sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi vor acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară. Totodată, bursierilor le este oferită posibilitatea de a participa la un program academic complementar la una dintre 3 universități din Berlin: Universitatea Liberă, Universitatea Tehnică și Universitatea Humboldt. Participanții vor beneficia și de o bursă în valoare de 500 de euro, iar cheltuielile de călătorie, costurile pentru asigurări, taxele administrative și contribuţiile de asigurări sociale vor fi achitate de către Bundestag. La evenimentul de astăzi au fost prezenți și 2 foști beneficiari din RM ai programului de burse Alexandru Filip și Marin Ciobanu. Relevăm și faptul că printre bursierii acestui program se  regăsesc și absolvenții ULIM, cum ar fi Natalia Bantuș (Facultatea Drept) și Oxana Cubasov (Facultatea Litere). 

În cadrul vizitei, membrii delegației au avut întrevedere cu Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații Internaționale și cu Aliona Lisnic, lector de limbă germană de la Catedra  Filologie Germanică din cadrul Facultății de Litere. Reprezentantele ULIM au trecut în revistă cooperările anterioare cu Ambasada Republicii Federale Germania la Chișinău și cu instituțiile de învățământ superior din Germania, fiind expuse totodată prioritățile ULIM: fortificarea relațiilor cu partenerii instituționali, facilitarea accesului la mobilități academice, internaționalizarea educației, promovarea multilingvismului, a diversității și multiculturalismului în procesele educaționale. În ULIM există un spațiu dedicat limbii și culturii germane (Aula Germaniei), care a fost inaugurat la 17 iunie 2009 prin semnarea unui Acord de cooperare de către Ambasadorul german Nikolaus Graf Lambsdorff și rectorul fondator Andrei Galben.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu