Astăzi, scriitorul, psihologul și pedagogul Aurelian Silvestru, director al  Liceului „Prometeu  Pro-Talent” s-a aflat la ULIM. Distinsul invitat a avut o discuție liberă cu studenții de la Facultatea Științe Sociale și ale Educației. Tinerii au  fost captați de povestirile de viață ale scriitorului, având oportunitatea să descopere personalitatea complexă, spiritul inovativ și generozitatea interlocutorului. Activitatea lui Aurelian Silvestru e pe larg cunoscută publicului, iar operele lansate de dumnealui sunt recunoscute ca fiind dintre cele mai valoroase și veritabile volume pentru copii și adolescenți din literatura contemporană.

Conform Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, la cel de-al 34- lea Congres al Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret, care a avut loc în Mexic, scriitorul Aurelian Silvestru a obținut Diploma IBBY și a fost inclus în Lista de Onoare a IBBY ca cel mai bun scriitor pentru copii și adolescenți.

În cadrul evenimentului de astăzi, scriitorul a venit și cu o contribuție personal la îmbogățirea fondului de carte al ULIM, oferind în dar 10 titluri de carte semnate de autor. Pe această cale, comunitatea ULIM transmite mulțumiri și manifestă gratitudine pentru gestul generos.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu