Skip to main content
EvenimenteFacultatea Științe EconomiceNoutăți

Studenții Facultății Științe Economice și Tehnologii Informaționale în vizită la Teatrul Republican Luceafărul

În data de 30 septembrie, un grup de studenți de la Facultatea Științe Economice și Tehnologii Informaționale, împreuna cu cadrele didactice ai facultății au fost în vizită la Teatrul Republican Luceafărul și au vizionat piesa „Testamentul” de Gheorghe Urschi!

Piesa lui Gheorghe Urschi, “Testamentul” a fost montată la Teatrul Republican Luceafărul pentru prima dată în anul 1992. Este o comedie cu un subiect fierbinte din realitatea imediată a acelor vremi care se joacă în toți aceşti ani cu sala plină.

„Eroul principal, Pricoche, este un ţăran cu demnitate pe care nu-l poţi amăgi sau cumpăra cu promisiuni deşarte. Are trei feciori, Iacob, Alecu şi Nichita, nu-i seamănă nici pe departe lui. Sunt diferiţi, reprezentând un spectru mai larg al contemporanilor noştri – unii sunt hrăpăreţi, alţii au încercat să se acomodeze timpurilor, iar a treia categorie îi reflectă pe rătăciţii politici. Toată acţiunea porneşte de la o simplă farsă, pusă la cale de mătuşa Gafinca pentru a-i reanima puțin pe feciorii lui Pricoche, dar şi pe nurorile lui. A zvonit un vecin, că bătrânul ar avea bani şi încă mulţi, pe care îi dă cu împrumut şi cu procente sătenilor. Ei bine, din această clipă lucrurile s-au schimbat radical. Feciorii şi nurorile au devenit de nerecunoscut! Începe adevărata comedie, care a declanşat cascade de râs, joc halucinant, dar şi firescul unor stări, a unor trăiri.” – ne spun studenții facultății care au rămas surprinși și foarte entuziasmați la finele acestei piese!

Leave a Reply