𝑫𝑰𝑩 𝑪𝑳𝑼𝑩 – 𝑻𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊𝒊 𝑪𝒊𝒕𝒆𝒔𝒄, Turkish Tea Time
În data de 30 octombrie, a avut loc întâlnirea clubului de carte 𝑫𝑰𝑩 𝑪𝑳𝑼𝑩 – 𝑻𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊𝒊 𝑪𝒊𝒕𝒆𝒔𝒄, Turkish Tea Time. Această sesiune specială a fost dedicată sărbătoririi centenarului independenței Republicii Turcia, iar colaborarea cu dr. Kayhan İnan, profesor nativ de limba Turcă la ULIM, și Burca Victoria, audienta cursurilor de limba Turcă, a adus un plus de autenticitate și profunzime evenimentului.
Evenimentul a debutat cu un mesaj de salut din partea directoarei Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM, Doamna Irina Cerneauscaite. Atmosfera a fost îmbogățită de prezentarea profesorului Kayhan İnan, care a adus în limba turcă istoria fascinantă a Turciei până la înființarea Republicii. Victoria Burca a fost conectarea esențială pentru public, traducând cu măiestrie mesajele profesorului.
Victoria Burca, a povestit, de asemenea, despre viața și operele autorului Orhan Pamuk. Această incursiune în universul literar a oferit participanților o perspectivă captivantă asupra creativității și impactului cultural al lui Pamuk.
Moderatoarea clubului, Țurcan Valeria, a adus un suflu proaspăt evenimentului prin descrieri captivante și lectură din pasaje cheie ale cărții discutate. Cu o abordare interactivă și pasionată, a reușit să mențină interesul audienței.
Pe parcusul evenimentului participanții au gustat din delicii tradiționale turci- baklava și ceai. Finalul întâlnirii a fost un succes, marcându-se prin implicarea activă a participanților. Întrebări interesante au fost adresate, iar cititorii au împărtășit cu entuziasm părerile lor despre cartea discutată.