Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, în perioada 16—18 octombrie 2024, organizează Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională „Universitas Europaea: spre o societate a cunoaşterii prin europenizare şi globalizare”, dedicată aniversării a 32 de ani de la fondarea instituției.
Sunt invitați să participe cadrele științifico-didactice, cercetătorii și doctoranzii ULIM, precum și reprezentanții altor instituţii naționale și internaționale.
Participarea la conferință se va efectua pe Secțiuni/Ateliere pe domenii, în format mixt, prin comunicări orale, cu prezența fizică sau online (pentru participanții din afara țării).
Limbile de comunicare ale manifestării: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, ucraineană, chineză, coreană, rusă.
Persoanele interesate vor expedia propunerile de titlu până la 1 octombrie 2024 la adresele electronice indicate în anexă, în conformitate cu aria tematică aleasă.
Anexă — programul și tematica orientativă.