Skip to main content
În cadrul Ședinței Lărgite a Senatului ULIM din 30 octombrie curent, conducerea Universității Libere Internaționale din Moldova a adus public felicitări și recunoștință echipei de studenți ULIM prin conferirea diplomelor de apreciere pentru performanțele remarcabile obținute în cadrul Programului Studenți pentru o Europă Unită și Rezilientă (SURE), implementat de American Councils for International Education, EdVenture Partners și sponsorizat de Departamentul de Stat al SUA.
În data de 30 iulie 2024, studenții Facultății Științe Sociale și ale Educației, ghidați de doamna Iulia Iurcehevici, conf. univ., dr., au prezentat rezultatele echipei ULIM ” MediaMind Unity” în etapa finală a programului SURE, care a avut loc la București, calificându-se pe locul III în competiție.
Echipele celor 16 universități participante din patru țări (Republica Moldova, România, Polonia, Slovacia), implicate în programul SURE au concurat pentru șansa de a fi una dintre cele cinci echipe selectate pentru a-și prezenta proiectul de cercetare în cadrul etapei finale a competiției, echipa ULIM reușind să se impună, clasându-se în topul celor 3 finaliști, alături de universități de prestigiu ca Universitatea Jagiellonian din Cracovia, Polonia și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, România.
Echipa de studenți ULIM a fost formată din 11 tineri excepționali: Gritcu Daniel, Carolina Nigmatulin, Ginju Gabriela, Lemesca Leonela, Marcelina Uncu, Nigmatulin Cristina, Pavel Zagoruico, Salticova Valentina, Tihohod Ecaterina și Ursu Vlad și Ana Felicia Lungu.
La acest proiect studenții ULIM au muncit cu pasiune și determinare timp de un semestru, dovedind competențe înalte de cercetare, viziuni inovatoare, creativitate, perseverență și spirit de echipă.
Programul SURE a încurajat studenții să promoveze coeziunea socială și să contracareze informațiile false în mass-media. Proiectul a avut drept scop sporirea gradului de conștientizare a publicului cu privire la combaterea dezinformării și asigurării coexistenței pașnice a refugiaților ucraineni în comunitățile gazdă.
Calificarea echipei ULIM printre câștigătorii programului SURE este o recunoaștere a eforturilor noastre continue și a impactului pozitiv asupra comunității, de a sprijini gândirea critică și competențele media în rândul tinerilor.

Leave a Reply