Eveniment deosebit dedicat Anului Nou Chinezesc, Institutul Confucius ULIM
În data de 1 februarie 2024 în cadrul Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creanga” a avut loc un eveniment deosebit, dedicat Anului Nou Chinezesc, organizat în colaborare cu Ambasada Chinei în Republica Moldova și Institutul Confucius ULIM.
Printre oaspeții de onoare s-au numărat dna Xu Feng, soția ambasadorului Yan Wenbin și dna consilier Wang Lyuxin, care în cuvântarea sa a subliniat importanța și semnificația Festivalului Primăverii pentru poporul chinez.
Programul artistic a inclus cântece în limba chineză, interpretate de copiii de la Grădinița nr. 133 și Doina Lazăr, cursanta Institutului Confucius ULIM, două piese muzicale la instrumente tradiționale chinezești interpretate de profesorii Institutului Confucius, Li Jiayuan și Yang Xiaohui.
De asemenea și-au împărtășit impresiile după vizita în China, finaliștii concursului Podișorul Chinezesc 2023, Simona Apostol (ediția pentru elevii școlii primare), Elizaveta Jarscaia (ediția pentru elevii de gimnaziu-liceu) și Nicoleta Mazăre (ediția pentru studenți). Au fost organizate atelierele de pictură a măștilor specifice pentru opera chineză și de confecționare a figurinelor din hârtie.