Institutul Confucius ULIM sărbătorește Festivalul Chinezesc din Mijlocul Toamnei
În data de 18 septembrie, Institutul Confucius ULIM a organizat, în scuarul Universității Libere Internaționale din Moldova, o activitate culturală dedicată Festivalului Chinezesc din Mijlocul Toamnei. Acest eveniment face parte dintr-o serie de manifestări culturale menite să promoveze și să facă accesibile publicului tradițiile și valorile culturale chineze.
Celebrat în timpul lunii pline, acest festival simbolizează recunoștința față de recolta bogată, reunirea familiei și speranța pentru prosperitate. În cadrul evenimentului, participanții au avut oportunitatea de a experimenta bogăția culturală a Chinei printr-o serie de activități interactive și demonstrații artistice.
Printre momentele-cheie ale activității s-au numărat atelierele de caligrafie chineză, demonstrațiile de taiji și prezentările de dansuri tradiționale, care au adus publicului o experiență autentică a obiceiurilor legate de această sărbătoare. Un alt punct de atracție a fost degustarea prăjiturilor lunii, o delicatesă tradițională a Festivalului, care reprezintă simbolul unității și al armoniei familiale.
Institutul Confucius ULIM continuă să joace un rol activ în promovarea dialogului intercultural, iar evenimentele de acest tip contribuie la înțelegerea și aprecierea diversității culturale.