Reputatul istoric și romancieră franceză Catherine DURANDIN în vizită la ULIM
Reputatul istoric și romancieră franceză Catherine DURANDIN, profesor emerit la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris, absolventă Ecole Normale Supérieure și doctor în istorie a ținut o prelegere Le monde des l’après-guerre froide. La fin des empires / Lumea de după răzbiul rece. Sfârșitul imperiilor în fața studenților de la Facultataea Limbi străine, Relații internaționale și Jurnalism ULIM în data de 26 octombrie 2023.
Prorectorul pentru Cercetare științifică și Studii Doctorale Elena Prus, dr. hab., prof. univ., a prezentat numeroasele lucrări de istorie, științe politice și de ficțiune ale Catherine Durandin, specializată în istoria Statelor Unite, a Europei de Est și a României în special, țară pe care a cunoscut-o în diferite perioade, la fel ca și „schimbarea la față a României” actuale. Articularea istoriei cu memoria este o constantă a scrtierilor sale, fiind obsedată de ideea că nimic nu trebuie uitat, nici faptele, nici personajele istorice. A discutat și a răspuns la întrebările despre fracturarea actuală a Europei, dar și despre încrederea în valorile europene, despre căutarea căilor posibile de reconciliere.
Distinsul oaspete nu este la prima vizită în RM, a apreciat colaborarea și profesionalismul profesorilor ULIM, susținerea conducerii ULIM în vederea partenariatelor, interesul studenților și deschiderea DIB-ului pentru completarea și valorificarea fondurilor specializate.