ULIM înscrie cel de-al 31-lea capitol în istoria performanței academice. Cu acest prilej, în data de 16 octombrie, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, a organizat tradiționala Conferință Științifică cu participare internațională, cu genericul “Universitas Europeaea: Spre o societate a cunoașterii prin europenizare și globalizare”. În sesiunea plenară au conferențiat partenerii de la Universitatea Danubius din Galați, România, de la Universitatea de Stat din Virginia, SUA și Academia de Științe din Moldova.
La ședința plenară au participat prorectori, decani, cadre didactice, cercetători, parteneri din țară și de peste hotare, reprezentanți ai administrației locale și ai corpului diplomatic. Ediția 2023 a conferinței a fost moderată de către Alexandr Cauia, prof. univ., dr., Prorector pentru Strategie Academică și Programe de Studii ULIM.
Ceremonia a fost deschisă cu un mesaj de felicitare din numele conf. univ., dr. Ilian Galben –Rectorul ULIM: „31 de capitole în ascensiunea ULIM, 31 de ani în care am format generații de specialiști din diverse domenii, 31 de ani în care am reușit să ne afirmăm în comunitatea cercetătorilor științifici, 31 de ani prolifici, ani în care ULIM a reușit să se afirme ca una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din RM și dintre cele mai titrate instituții de învățământ superior privat din Europa Centrală și de Sud-Est, grație predecesorilor noștri, care au avut grijă ca piatra de temelie să fie una viguroasă și integră”. În final a adus sincere felicitări și mulțumiri celor care au stat la baza constituirii acestei instituții.
Un mesaj de salut a fost adus de domnul Dan Ilie Morega, prof. univ., dr. hab., Prorector pentru Relații Internaționale pentru Europa ULIM: „Îmi exprim cele mai sincere urări de bine, de recunoștință pentru munca Dvs., pentru efortul depus în dezvoltarea învățământului superior și cercetării din RM”. În context, domnul D. I. Morega, a remarcat că ULIM-ul este o „universitate model, de prestigiu care formează oameni cu nume mare”.
Vicepreședintele și membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Victor Moraru, dr. hab., prof. univ., a remarcat: „Cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la înființarea ULIM, doresc să-mi exprim întregul respect pentru activitatea deosebită şi pentru contribuția majoră adusă de ULIM la consolidarea cercetării şi la creșterea prestigiului învățământului superior”. Domnia Sa a prezentat comunicarea de actualitate „Meandrele politicii simbolice”.
Prorectorul pentru Relații Internaționale a Universității Danubius din Galați Emanuel Marinescu, dr., conf. univ., a venit cu un mesaj de felicitare: „Comunitatea academică Danubius vă felicită pentru aniversarea a 31 de ani de excelență academică și vă urează realizări excepționale în anii viitori, sub auspiciile celor mai înalte împliniri pe toate planurile”, de asemenea a subliniat impactul transformator al patrimoniului valoric universitar lăsat moștenire de Rectorul-Fondator ULIM Andrei Galben. Discursul său s-a axat pe dimensiunea de internaționalizare a universităților.
Prorectorul pentru Cercetare științifică și Studii doctorale Elena Prus, prof. univ., dr. hab., și-a prezentat comunicarea „Orizonturi și provocări inovative ale cercetării contemporane”, cu accent pe dimensiunea construirea viitorului inteligent prin prisma postumanismului și transumanismului ca orizont al lumii digitale.
În final Svetlana Rusnac, dr., conf. univ., Decana Facultății Științe Sociale și ale Educației, a prezentat o analiză, în baza unui sondaj, despre reprezentarea socială a războiului și îngrijorările populației din RM.
Lucrările conferinței științifice, pe sesiuni tematice, se vor desfășura pe parcursul săptămânii curente, în intervalul zilelor 16-19 octombrie 2023. Este invitat publicul interesat.