În data de 14 februarie, reprezentanții Brigadei de Poliție cu Destinație Specială ,,FULGER”, din cadrul Inspectoratului General de Poliție, au ținut o lecție deschisă informativă la care au participat studenții Facultății de Drept!
Printre reprezentanții care au susținut lecția deschisă s-a numărat și un absolvent al Facultății de Drept ULIM, care acum face parte din prestigioasa Brigadă de Poliție cu Destinație Specială ,,FULGER”. Prezența absolventului nostru a adus o perspectivă valoroasă asupra parcursului academic și profesional care poate fi urmat de către tinerii dornici să își dedice cariera în serviciul public și în aplicarea legii. În cadrul întâlnirii, s-au discutat detaliile legate de criteriile de selecție pentru a deveni agent al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,,FULGER”, precum și avantajele și responsabilitățile implicate în această alegere de carieră. Reprezentanții brigăzii, prin intermediul unui material video au prezentat misiunile speciale pe care le desfășoară, abilitățile necesare, precum și perspectivele de avansare și formare profesională continuă.
Studenții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a afla informații relevante direct de la cei care activează în cadrul Brigadei de Poliție cu Destinație Specială ,,FULGER”. Întâlnirea a generat un interes semnificativ, iar studenții au fost impresionați de profesionalismul și dedicarea reprezentanților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,,FULGER”.